Taraba cu cirese

Trenul personal se taraste pe sinele  incinse de soare.Privesc pe fereastra cu geamurile coborate.Sunt singura in compartiment.Timpul pare un melc obosit. Ma uit la ceas.Secundarele parca se misca mult prea repede.Imi vine sa cobor si sa o iau la fuga.Am senzatia ca as ajunge la Nehoiu inaintea trenului.Mai oprim intr-o halta.
O musca da tarcoale termosului cu cafea.Vara sta nemiscata,doar zgomotul rotilor de tren ii tulbura dogoreala. In sfarsit ajungem in gara. Miroase a lemn proaspat taiat si a munte. Cobor. La marginea peronului cateva tarabe pe care odihnesc flori culese de dimineata din gradina si...buchetele de cirese. Uit de monotonia drumului si faptul ca eram in intarziere(aveam de rezolvat niste probleme la gaterul din localitate)si ma opresc sa cumpar cirese.In Bucuresti sezonul lor trecuse,aici abia acum se copsesera. Erau asa rumene si dolofane incat am luat de toti banii care-i aveam. Batranica cu mainile trudite imi multumi si pentru ca mai ramasesera doua gramajoare mi le darui impreuna cu zambetul ei parca desprins din carte de povesti. Ma asez pe banca din gara si incep sa mananc cu pofta.Mi s-au parut cele mai bune cirese din viata mea.Era pace,vara,munte si cirese tarzii cu cozile impletite ca niste scolarite. Peste toate,plutea mirosul de lemn reavan de brad.
https://www.google.ro/search?q=nehoiu+buzau&ie=utf-8&oe=utf-8&rls=org.mozilla:en-US:official&client=firefox-a&channel=sb&gws_rd=cr&ei=nzAwU42VEMOJyAOiuYHwCw