Taraba cu cirese

Trenul personal se taraste pe sinele  incinse de soare.Privesc pe fereastra cu geamurile coborate.Sunt singura in compartiment.Timpul pare un melc obosit. Ma uit la ceas.Secundarele parca se misca mult prea repede.Imi vine sa cobor si sa o iau la fuga.Am senzatia ca as ajunge la Nehoiu inaintea trenului.Mai oprim intr-o halta.
O musca da tarcoale termosului cu cafea.Vara sta nemiscata,doar zgomotul rotilor de tren ii tulbura dogoreala. In sfarsit ajungem in gara. Miroase a lemn proaspat taiat si a munte. Cobor. La marginea peronului cateva tarabe pe care odihnesc flori culese de dimineata din gradina si...buchetele de cirese. Uit de monotonia drumului si faptul ca eram in intarziere(aveam de rezolvat niste probleme la gaterul din localitate)si ma opresc sa cumpar cirese.In Bucuresti sezonul lor trecuse,aici abia acum se copsesera. Erau asa rumene si dolofane incat am luat de toti banii care-i aveam. Batranica cu mainile trudite imi multumi si pentru ca mai ramasesera doua gramajoare mi le darui impreuna cu zambetul ei parca desprins din carte de povesti. Ma asez pe banca din gara si incep sa mananc cu pofta.Mi s-au parut cele mai bune cirese din viata mea.Era pace,vara,munte si cirese tarzii cu cozile impletite ca niste scolarite. Peste toate,plutea mirosul de lemn reavan de brad.
https://www.google.ro/search?q=nehoiu+buzau&ie=utf-8&oe=utf-8&rls=org.mozilla:en-US:official&client=firefox-a&channel=sb&gws_rd=cr&ei=nzAwU42VEMOJyAOiuYHwCw

Old car,old building

August,2013-Braila...dar ele, si casa si masina, sunt dintr-un an al copilariei cand blocurile nu alungau casele de inceput de secol XX si limuzinele cele mai des intalnite, erau rusesti.

Pupaza lui Creanga

Mica si indesata,pasind nesigura cu piciorusele ei durdulii,fetita tinea strans in brate, cartea Amintiri din copilarie si hotarata se indrepta spre mama ei:''mami citeste pupaza''! Mama o lua in brate,ii saruta obrajii imbujorati si ochii verzi ca nucile din dulceata,deschise cartea si incepu sa-i citeasca,spre fericirea fetitei care deja radea cu gandul la patania lui Nica a Petrei!
Fetita a crescut,si scrie acum aici despre pupaza care i-a vizitat curtea chiar azi!

I remember

Iubire verde

S-ar vrea poveste daca nu s-ar fi intamplat aievea.
Copilaria mea a fost un vis intr-o gradina. Vis tesut de mama si bunici cu fir de regina noptii pe gherghef dolofanit cu flori de tot soiul si pazit cu strasnicie de doi brazi voinici.Manutele mele de copil, imparteau darnice mangaieri daliilor si nalbelor si imbratisari cu nemiluita celor trei facatori de fructe ce odihneau infundul curtii. Dintre toti, cel mai drag mie imi era prunul. Era batran si scoarta lui mereu lasa lacrimi lipicioase iar gura scorburii soptea povesti aduse de vant.
Lui i-am spus prima poezie, aia cu Zdreanta si i-am citi prima poveste cand incepusem sa deslusesc intelesul literelor. Langa el, imi asezam somnul in iarba si-mi certa papusa sa faca si ea nani.In ziua aceea, de vara clocotita, pe portita din spate s-a furisat un caine cu ochii rosii si botul albit de spuma turbarii.
Speriata, nici nu am mai apucat sa tip cand el si-a luat avant, maraind, spre mine.
Prunul bunul, a aruncat o creanga de-a lui groasa chiar pe spatele cainelui punandu-l pe fuga. Intamplare? Noroc? Sau doar iubire impartasita?

DA CLIK PE TITLU SI AFLA MAI MULTE!