Am gasit ceva inedit despre Martisor si l-am adus aici.
''
Cărţile despre cultura populară care povestesc şi explică datinile, credinţele, obiceiurile şi sărbătorile românilor au în cuprinsul lor şi capitole dedicate mărţişorului, vestitorul „capului de primăvară”, modestelor fire demătase, lână sau bumbac roşii şi albe împletite sau a preţioaselor fire de argint şide aur care se mai numesc mărţiguş sau marţ.
Semnificaţiile purtării la mână, la gât ori pe piept s-au pierdut cu timpul, iar acest fapt este semnalat cu multă vreme înainte şi de Simion Florea Marian. El observă, în lucrarea Sărbătorile la români, că această datină strămoşească a dăruirii de către părinţi copiilor lor a unei monede de argint sau de aur legate cuun găitan compus din două fire răsucite de mătase roşie şi albă la gât sau la mână pentru ca aceştia să aibă noroc în tot anul, „a început în cele mai multe părţi şi cu deosebire în Moldova, a se pierde”.
Iată ce ne spune în privinţa aceasta domnul N. Gane: „Astăzi când societatea noastră, din română ce era, s-a streinizat în toate obiceiurile ei, încât a ajuns a nu mai scrie, nici vorbi, nici gândi româneşte, când înşişi copiii din faşă nu mai învaţă a zice tată şi mamă, ci papa, maman, când şi chiar slugile de prin case se monsuiesc şi mădămesc în despreţul vechii frăţii româneşti, în această grozavă babilonie de limbi şi moravuri, am uitat toate tradiţiunile vechi care împodobesc trecutul nostru. Aşa, dacă am întreba astăzi pe oricine ce este un mărţişor, desigur ar da din umere, zicându-ne: nu ştiu!, căci nu numai obiceiul, dară însăşi amintirea lui, însuşi înţelesul cuvântului s-a şters din memoria noastră.
Româncele din vremea trecută nu ştiau să-şi facă părul din negru alb şi din alb negru, spre derâderea vârstelor, nu cunoşteau crinolinele şi turnurele, puful şi cocul, spre derâderea formelor omeneşti; ele se îmbrăcau cu altiţe, îşi spălau faţa cu apă de izvor şi urmau datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti; ele ciocneau ouă roşii la Paşti, ascultau cântecele de stea la Crăciun, colindele la Anul Nouşi trimiteau mărţişori la întâi martie.
Astăzi gingaşele degete a damelor noastre nu mai îndrăznesc să atingă ouăle roşii, uşele noastre se închid cu îngrijire înaintea colindătorilor ce cutează să ne calce pragul, iar mărţişorul nici nu se mai ştie ce este.
Să scuturăm dar noi pulberea uitărei de pe acest vechi şi frumos obicei strămoşesc.
Mărţişorul era un dar ce-şi trimiteau românii unul altuia în ziua de 1 martie. El consta într-un bănuţ de aur spânzurat de un găitan de mătasă împletitcu fire albe şi roşii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât până când întâlnea cea întâi roză înflorită, pe crengile căreia depunea apoi darul primit.
Bănuţul însemna îmbelşugarea, firele albe şi roşii ale găitanului însemnau faţă albă ca crinul şi rumenă ca roza, iar ofranda făcută reginei florilor era o salutare poetică adresată primăverii.
Aşa aveau vechii români obiceiul de a se ura în ziua de 1 martie!
Ei erau naivi în sufletele lor; trăiau în simplicitate şi împrumutau vorbele şi obiceiurile lor de la mama natură, care împodobea fruntea fiicelor lor cu flori de câmp şi vorbele bătrâneşti cu alegorii poetice.
Toate însă s-au şters de buretele aşa-numitei civilizaţiuni moderne, care, în locul comorilor de înţelepciuni şi tradiţiuni strămoşeşti, n-a găsit altăceva mai bun de pus în loc decât minciunile de la 1 aprilie, care şi acestea, din cauza necontenitei îndulciri a moravurilor noastre, au ajuns a se practica în toate zilele anului” (n.n. – Nicu Gane, Încercări literare, Iaşi, 1873).
Ce este mărţişorul?
Spicuind despre această datină, vom răspunde cu câteva aserţiuni culese din lucrări de specialitate, aserţiuni consacrate întrebării Ce este mărţişorul?, pentru ca cine va citi aceste rânduri să „nu mai dea din umere, zicându-ne: nu ştiu!”„Scopul legării sau punerii mărţişorului la gâtul sau mâinile copiilor este ca (...) să aibă noroc în decursul anului, să fie sănătoşi şi curaţi ca argintul cu venirea primăverii. (...) Punerea sau legarea mărţişorului se întâmplă de regulă la 1 martie des-dimineaţă, până nu răsare soarele. (...) Unii copii poartă mărţişorul 12 zile la gât, iar după aceea îl leagă de ramura unui pom tânăr. Şi dacă în acel an pomului îi merge bine, se crede că şi copilului încă îi va fi bine în viaţă. Alţii îl ţin la gât până ce văd primul pom înflorit şi atunci îl lasă pe rămurelele acelui pom, anume ca să fie sănătoşi şi frumoşi ca florile pomului respectiv.
(...) 1 Martie poartă numele special de Baba Dochia sau Baba Marta; se mai numeşte altminterea şi Cap de primăvară pentru că este ziua cea dintâi a primăverii. Dacă în această zi este frumos, atunci cred oamenii că şi toată primăvara şi vara va fi frumoasă, iar de nu, apoi zic că primăvara şi vara va fi urâtă şi posomorâtă.
(...) Românii de pretutindenea numesc cele dintâi nouă sau 12 zile ale lunii lui martie Babele, Zilele Babelor sau Zilele Babei, adică Zilele Babei Dochia sau ale Babei Marta. Zilele Babei se încep de comun la 1 martie sau Mărţişor şi durează nouă sau 12 zile de-a rândul, adecă până când Baba Dochie şi-a lepădat, respectiv şi-a scuturat, cele nouă sau 12 cojoace (...). Mai e de observat încă şi aceea că femeile cari se cheamă Eudochia, pop. Dochia şi Dochiţa, îşi serbează în această zi numele” (Simion Florea Marian, Sărbătorile la români).
„Dochia e cea dintâi zi de primăvară. În ziua de Dochia se face mărţişor: un fir de matasă sau lână roşă, împletucit cu alt fir alb, care apoi se pune la gât, pentru ca purtătoarea să fie rumenă şi albă peste an. Se poartă până-n ziua de Sf. Gheorghe şi atunci îl pune pe un trandafir sau pe o creangă de cireş înflorit” (Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român).
„Mărţişorul este denumirea populară a lunii martie, luna echinocţiului de primăvară şi a Anului Nou Agrar, dedicată zeului Mars şi planetei Marte (Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei).
Funie formată din zilele, săptămânile şi lunile anului, adunate şi răsucite într-un şnur bicolor, simbolizând iarna şi vara, făcut cadou la 1 martie, ziua Dochiei şi străvechi început de An agrar.
(...) Obiceiul mărţişorului este o secvenţă a unui scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului. (...) După unele tradiţii, firul mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, ar fitors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, lanaşterea timpului calendaristic” (Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar).
„Mărţişorul, generalizat astăzi la sate şi oraşe, este confecţionat din două fire colorate alb şi roşu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor şi femeilor care îl poartă agăţat în piept una sau mai multe zile” (Idem, Panteonul românesc. Dicţionar).
„Din punctul de vedere al formei, termenul reprezintă un derivat de la vechea denumire etimologică a lunii martie: v. dr. reg. Marţ, ar. marţu (Martius; mensis), format cu ajutorul prefixului diminutival -işor. Având în vedere că mărţişor mai însemnă (pop., reg.) plantă erbacee (Geum Montanum), «ghiocel», «specie de plante», «mugurele alb, moale, lânos al salciei (mâţişor)» (DLR, VI, 289-290), credem că nu poate fi exclusă existenţa unor legături între unele dintre aceste cuvinte (spre exemplu, între mărţişor şi mâţişor). Ar mai fi de observat şi faptul că în timp ce în limba română se utilizează cu acest sens, forma etimologică moştenită din latină, marţu (în dialectul aromân; DDA, 771) sau derivatul acesteia, mărţişor (în dialectul dacoromân) şi nu în forma analogică, datorată influenţei bizantino-slave, martie (mart) ori vreun derivat al acesteia, sinonimul bulgar martenica – «podoabă; mărţişor» reprezintă un derivat de la mart (pop. marta), la rândul său provenit din mgr. martis, martios (BER, III, 672-673), adică rezultatul unei influenţe mai noi, care a dus şi la apariţia formei analogice (acum literare) în limba română” (Doru Mihăescu, Contribuţii etimologice şi lexicale).
Acest parcurs ştiinţific a avut menirea, ca prin selecţiile realizate mai sus, să ne ofere, din punct de vedere simbolic, semantic şi etimologic, câteva date semnificative referitoare la mărţişor, cuvânt ce desemnează, după cum am văzut, atât o etapă, o perioadă, o sărbătoare, cât şi un obiect cu tâlc.''
Sursa:http://www.traditionalromanesc.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu