Crafty.ro - vinzi si cumperi handmade
Se afișează postările cu eticheta manifest. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta manifest. Afișați toate postările

marți, 18 martie 2014

Teorie INCREDIBILĂ a Conspirației. Cum descrie un preot grec al Treilea Război Mondial: Bătălia dintre Iisus și Lucifer este aproape

Părintele grec Elpidie, un om care susține că a vorbit cu Dumnezeu, are o teorie a conspirației incredibilă cu privire la al Treilea Război Mondial.
 
Părintele Elpidie este de părere că al Treilea Război Mondial nu va semăna cu celelalte două. Războiul nu va fi între popoare, ci împotriva lui Iisus Hristos. Ceea ce vrea să spună părintele este că al Treilea Război Mondial va fi de fapt Apocalipsa, a doua venire a Mântuitorului, scrie razbointrucuvant.ro.
“Acest razboi care a inceput la nivel mondial nu este un razboi intre state, nu este un razboi ca altele, ci este un razboi pe care l-a pregatit Antihristul pentru a se gasi intr-o confruntare directa cu Fiul meu”, asa ne graieste Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Tot acest sistem care se construieste la nivel mondial este ceva ce a fost creat de diavol cu multa maiestrie, veti vedea in curand, pentru a se razboi cu Iisus si ca sa ne castige inimile
Preotul mai spune că Lucifer vrea să creeze un Guvern Mondial și o singură religie.
Prin aceasta ordine mondiala, Lucifer doreste sa faca un Guvern mondial si o religie mondiala, unind toate religiile intr-una. Vrea sa faca cea mai rea cu putinta forma de religie. Va lua chipul unei biserici care chipurile Il iubeste pe Mesia si, in numele iubirii, va uni toate bisericile, si pe cele pagane si pe cele pseudo-crestine si pe cei care nu cred in Dumnezeu.
Cand veti vedea aceste lucruri sa fie spuse din gura unor oameni chipurile duhovnicesti, patriarhi, preoti sa stiti ca venirea lui Lucifer este aproape si mai ales este aproape ultima confruntare dintre diavol si Hristos. Cand veti vedea acestea, sa stiti ca au inceput a doua oara prigoana, patimile Domnului nostru. Pentru ca sa inceapa aceasta prigoana diavolul a pregatit terenul inrobind constiintele, natiunile, conducatorii statelor lumii, sa inrobeasca insasi supravietuirea oamenilor, care va fi in mainile lui. Cand un om nu are ce manca, ar face orice ca sa aiba putina mancare.
Ceea ce nu au inteles conducatorii nostri este ca acest razboi nu este in primul rand impotriva oamenilor si a statelor, este in principal impotriva lui Hristos. Veti vedea in curand ca vor vrea sa faca cat mai multe moschei si vor incerca sa stearga semnul crucii chiar si de pe steagul nostru. Tot ce va aminti de numele lui Hristos si de dragostea Lui va fi distrus si sa stiti ca atunci va incepe marea prigoana.
Veti vedea cum musulmanii, ateii, budistii vor fi lasati sa faca ce vor dori. Ce fac musulmanii? Ce religie spune sa omori oameni? Oare Dumnezeu cel milostiv vrea asa ceva? Vor fi lasati sa ne distruga bisericile, sa violeze femei crestine, vor distruge satele crestine. Veti vedea in curand ca se vor intampla acestea.
Europa va fi distrusă
Elpidie are o previziune sumbră și pentru Europa. Acesta spune că Europa va fi distrusă, iar statele membre vor intra în conflict din cauza unei crize masive în zona euro.
Copii, vine o asemenea distrugere economica in zona euro, incat Uniunea Economica isi traieste ultimele zile…; nici nu trebuie sa fii profet ca sa intelegi asta. Si totusi, va spun ca este si o profetie: Europa va fi distrusa. Planul conducatorilor luciferici a fost urmatorul: mai intai sa stranga toate statele intr-unul singur, apoi sa le dea bani ca sa faca o multime de lucruri, sa construiasca case, sa cumpere masini, de toate. Apoi, cand toti au fost indatorati, au declansat o asa zisa criza economica si au inceput sa ceara banii inapoi. Oamenii au inteles atunci ca nu au de unde sa plateasca, tot asa s-a intamplat si la nivelul statelor: nu au de unde sa plateasca. Cine are atate miliarde ca sa poata sa imprumute Italia, Franta, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru pana si Germania, veti vedea in curand cum se va intoarce ca un bumerang aceasta criza si impotriva Germaniei, …cine are atatea miliarde ca sa imprumute statele lumii si acum le cere inapoi? Adica azi toate statele sunt indatorate la cineva. Acest cineva cine este? Cu multa indemanare ascund acest adevar. De ce?
Aceasta elita luciferica care a strans multi bani, multa bogatie, ia acum toate resursele naturale ale popoarelor; acestia, care sunt foarte putini ca numar, ii putem numara pe degetele de la o mana, in curand vor aduce toata lumea intr-o prima faza a celui de al treilea razboi mondial. Care este aceasta faza? Aceasta prima faza este decadere morala totala a oamenilor si distrugere economica generala. Vor face ca in aceasta Europa “unita” un stat sa se razboiasca cu altul. Acum pare sa fie unita, dar aceasta nu este realitatea… cati cunosc, inteleg aceste lucruri: unul se afla in conflict cu celalalt. Se va crea o stare generala de conflict in interiorul Europei astfel incat un stat va spune altuia: “tu traiesti pe spatele meu”; un stat va acuza pe altul si aceasta asa zisa Europa unita va avea de suferit prima lovitura (razboi): distrugere, disperare, foamete. Acest razboi economic va fi prima faza a celui de al treilea razboi mondial. Este ciudat acest razboi mondial. Nu va fi asa cum a fost primul si cel de-al doilea razboi mondial.
Cele trei etape ale celui de al Treilea Război Mondial
Cel de al Treilea Război Mondial va fi împărțit în trei etape, spune preotul: distrugerea economică, distrugerea credinței si etapa sângeroasă.
Cel de-al treilea razboi mondial va avea trei forme: prima va fi distrugerea economica, care va face ca oamenii sa se supuna si sa faca ce li se va impune de catre dusmanii lor, a doua va fi distrugerea credintei si impunerea deciziilor elitei luciferice, adica a pan-religiei, si a treia forma va fi cea sangeroasa. Acest razboi sangeros va avea doua-trei faze: mai intai se vor isca razboaie locale intre state invecinate cum ar fi Coreea de Nord si Coreea de Sud , China cu Japonia, Turcia cu noi, o multime de razboaie locale in toata lumea. Si ce s-a intamplat in Orientul Apropiat, in Libia, Egipt si acum in Siria, ce credeti ca este? Toti sunt amestecati. Acestia le-au declansat. Si in Coreea de Nord tot acestia sunt implicati.
Dupa ce se vor intampla aceste lucruri, toate aceste razboaie intre state, prabusirea economica, imposibilitatea supravieturii, apoi va avea loc si izbucnirea unui mare conflict la care vor participa toate marile puteri ale lumii, precum este Rusia, China, Japonia si America. Atunci raul va deveni foarte mare. Atunci oamenii vor trai disperarea
Oamenii, implantați cu cipuri fără de care nu vor putea trăi
Elipide mai spune că se va inventa un timp de cip, care va fi implantat în oameni. Viața lor va depinde de acest cip, care va controla totul.
Ceea ce va urma va fi foarte greu. Va urma multa violenta impotriva noastra, a celor ce vor sa ne transforme in niste pioni. Prin intermediul controlului alimentelor, a aerului, a apei, chiar si a gandurilor noastre si a sentimentelor noastre si a creierului nostru…si spun asta pentru ca ceea ce ne pregatesc satanistii este ceva ce nu isi poate imagina nimeni, si totusi acesti satanisti si-au imaginat si vor sti cum sa manipuleze si sa controleze mintea oamenilor. Cum ne vor controla? Si nu ma refer acum la controlul exercitat acum prin televizor sau internet, sau la controlul prin telefonul mobil… (…) ci ceea ce va veni va fi ceea ce spune si Apocalipsa, pecetluirea oamenilor cu cipuri. Nu vor fi ca aceste cip-uri de azi, astea nu inseamna nimic… acestea sunt doar o prefigurare a cipului pe care il va pune Antihristul cui va accepta. Nu vor obliga pe nimeni, dar vor sti ca nu vom putea supravietui fara ele.
Acest semn cum va fi? Aceasta pecete va fi o inventie satanica extrem de complexa, dar pe de alta parte si foarte subtila, care va functiona pe doua nivele.
Primul nivel va fi similar cu antena de satelit prin care putem sa receptionam programe la televizor. Prima oara vor incerca sa ne dea aceasta antena, pe cai ocolite, in special prin asa zise “vaccinuri” vor incerca sa ne implanteze nano-echipamente in corp, invizibile cu ochiul liber si care vor juca rolul unui spion. Aceste echipament va putea citi si interpreta semnalele corpului uman. Acesta va fi o parte din pecete.
“………Nu vor putea exista in noi ceea ce satanistii vor incerca sa ne introduca prin inselaciune, acele nano- dispozitive(n.t. primul nivel de care vorbeste parintele). Sfanta Impartasanie va avea o asemenea putere incat va anihila puterea a ceea ce vor sa implanteze (n.t. nano-dispozitivele pe care vor sa le implanteze fara stirea noastra, nu pecetea).
Al doilea nivel va fi un cip extrem de subtil pe care il vor implanta pe mana sau pe frunte, un nano-cip (nu ca cele pe care le stim acum) care va comunica cu echipamentele pe care le vom avea deja in corpul nostru si care vor functiona ca un tot unitar, ca un computer si vor transmite informatii. Acest dispozitiv va putea sa interactioneze strans cu materialul genetic al omului, cu creierul si cu sistemul nervos, astfel incat nimeni nu va putea sa-l mai scoata. De aceea, cei care vor primi acest semn vor fi robiti de Antihrist. Si cine va intelege ca ceva nu e in regula nu-l va mai putea scoate. Cine va incerca sa il scoata va muri. Aceia care vor primi semnul vor suferi mai mult decat crestinii.
Dar asta nu se va intampla acum. Generatia noastra nu va trai aceste vremuri. Urmatoarea generatie va vedea aceste lucruri.

marți, 10 decembrie 2013

Am prevazut totul, dar nu am evitat nimic ...

http://vimeo.com/16275866

Un FILM care trebuie sa circule non stop.
VA ROG SA VIZIONATI ACEST MATERIAL SI SA-L TRIMITETI LA CAT MAI MULTI DINTRE PRIETENII VOSTRI DIN TARA SI DIN STRAINATATE CU ACEEASI RUGAMINTE.SUNT POATE ULTIMELE MARTURII, ALE CELOR CARE AU INCEPUT SA NE PARASEASCA, ASUPRA CRIMELOR SI BARBARIILOR SAVARSITE DE UNGURI (Armata regala impreuna cu localnici unguri) IN ARDEALUL DE NORD, SUB OCUPATIA LOR IN URMA ULTIMULUI DICTAT DE LA VIENA.

 
Cum se poate avea incredere in asemenea "OAMENI" pentru a le acorda autonomie teritoriala. Ganditi-va la ce viata ii asteapta pe romanii din judetele HARGHITA, COVASNA SI MURES, daca acestia sunt lasati sa-si faca STAT in STAT si sa se razbune din nou pe romani.
DOCUMENTARUL ARE LA BAZA UN MATERIAL FILMAT CU SPRIJINUL MORAL SI FINANCIAR AL FEDERATIEI NATIONALE A ROMANILOR PERSECUTATI ETNIC "PROMEMORIA 1940-1945" fapt pentru care suntem mandri si satisfacuti. AUTOAREA FILMULUI este STUDENTA (pe atunci) MANUELA MORAR - careia nu avem cuvinte sa-i multumim si care merita toata admiratia noastra si a urmasilor nostri.
MULTUMIM DISTINSULUI JURNALIST RONCEA CARE A POSTAT MATERIALUL PE INTERNET FACANDU-L ASTFEL SA CIRCULE IN LUMEA INTREAGA. Acest material si alte date despre activitatea Federatiei noastre pot fi vizionate si pe saitul MUZEULUI NATIONAL AL REFUGIATILOR DE LA MURESENII DE CAMPIE. 
Scuze pentru insistenta celor carora le-am mai trimis eventual acest mesaj. Cu stima si consideratie din partea membrilor FNRPE "Pro Memoria 1940-1945",Barbu I. Balan (presedinte executiv) si Vasile I. Bunea (secretar general). A fost odata Transilvania - documentar 30 min.-celalalt chip al adevarului Ce-am fost, am vazut.
Ce-o mai fi, vom mai vedea, (din pacate). ..* A fost odata Transilvania - documentar ...excelent!* _ _*Direct link* <http://vimeo.com/16275866>**Acest documentar dureaza 30 minute. Urmariti-l si dati mai departe. Este important sa stim adevarul, acel adevar trait de acesti oameni.
http://vimeo.com/16275866

miercuri, 13 noiembrie 2013

Internata in Romania



M-am nascut perfect sanatoasa,jur! N-am fost niciodata bolnava de comunism. Toti din jurul ma priveau ca pe o curiozitate: cum reusesc sa traiesc fara sa am nici cel mai mic simptom,fara sa stranut lozinci,fara sa tusesc sloganuri,fara dureri de sale din cauza de compromisuri, fara raguseli de la inghitit cuvinte,fara anchilozari in gandire.

Ma intrebau adesea cum reusesc si eu le raspundeam:sunt libera! Aveam libertatea sa gandesc ce vreau eu,cand vreau eu,cum vreau eu.Ma priveau nedumeriti si cu timpul au renuntat sa mai intrebe.Eu aveam timp si aveam carti,multe carti.

Timpul meu era altfel decat al lor.Chiar si timpul cand stateam la coada ca sa-mi iau ratia.Acolo era locul in care imi dezlegam rebusul sau imi citeam cartea.Aveam si prieteni,chiar multi si buni,si adevarati.In fiecare sambata ne adunam la o icra de fasole,creveti vietnamezi si clatite facute din paste lasate la inmuiat in apa si vorbea,dezbateam,glumeam,filozafam.. Aveam teatrul,Teatrul mic, Nottara,Bulandra,National si mai ales aveam timp,mult timp. Apoi treptat m-am imbolnavit,da m-am imbolnavit de democratie.Nu,n-a fost chiar dintr-o data!

A fost un proces lent dar sigur. Am inceput sa nu mai am timp. Cartile incepusera sa fie doar niste coperti frumoase iar prietenii se risipisera prin lume in goana dupa bani."'Acasa'' insemna tot mai mult locul de unde luam salariul iar duminica o mai gaseam in calendar cel mult, de doua ori pe luna.Usor capul mi s-a aplecat, cuvintele s-au aplatizat,gandurile au devenit subcutanate si libertatea,acea libertate a mea, s-a tot anemiat pana cand am ajuns pe acest pat de spital. Aici suntem multi si toti bolnavi de spaime,de nesinguranta,de ziua de maine. Nu avem medici,ne tratam fiecare cum putem,avem doar niste supraveghetori,care daca unul dintre noi da semne ca s-ar insanatosi,mai ne baga cate o frica pe gat si boala revine.Au mai plecat dintre noi si pe la alte spitale, dar s-au ales cu inimi rupte si copiii mutilati la suflet.Acolo cica te platesc bine cand esti bolnav de aia unii nici nu au mai venit. E drept, pot sa ma misc unde vreau,cand vreau ,pot sa si urlu cat ma tine gura,pot sa scriu ce vreau pe pereti,pot sa injur, nu ma aude nimeni,trebuie doar sa platesc,chiar daca nu am,trebuie,altfel, imi pierd singurul drept care-l mai am : acela de a fi bolnav.




Karelia Mihaela Neacsu

vineri, 18 octombrie 2013

Rosia Montana si cianura politica

Articole ce fac parte din seria "Un om informat face cat doi"



 
 
 
Un român din Canada aduce probe noi în dosarul Roșia Montana

Din Curentul:
“Dacă Beny Steinmetz, în mod direct sau prin interpuși, pentru a
ajunge la zăcămintele de aur, a mituit în alte state ale lumii înalți
funcționari publici și demnitari, de ce România ar fi făcut excepție?”

“Arhitectul exploatării de la Roșia Montană, Beny Steinmetz, sub
anchetă internațională”

Cititi de urgenta articolul de mai sus din Curentul si transmiteti
aceste citeva rinduri mai departe! catre cei care protesteaza
impotriva proiectului Rosia Montana…

Cred ca articolul a fost preluat din: The Guardian si poate fi citit la:
http://www.theguardian.com/world/2013/apr/16/fbi-arrest-bribery-10bn-mountain

In esenta este vorba de “omul de afaceri” israelian (Beny Steinmetz),
acelasi care este in spatele proiectului de la Rosia Montana, via
Gabriel Resources / Gold Corporation. Acesta a cumparat de la guvernul
corupt din Guinea (fosta franceza) cu 156 de milioane de dolari (dind
spaga unor guvernanti) un mare zacamint de fier de la Simandou Guinea,
apoi a revindut jumatate din acelasi zacamint, tot aceluiasi guvern
corupt pentru 2,5 miliarde de lire sterline!!! (1 lira sterlina = 1,5
dolari americani); adicatelea de: (2.500.000.000×1,5)/156.000.000 = 24
de ori mai mult, dar! doar pentru jumatate din ceea ce cumparase! (de
la “guvernanti”)
Unii guvernanti mai patrioti din Guinea au facut o plingere la FBI
(Federal Bureau of Information) in USA si interpolul a decis sa faca
perchezitii inopinate si in acelasi timp in mai multe locatii ale
firmei BSG Resources (v.
http://www.bsgresources.com/mining-and-metals/gold/ ) – ale evreului
nostru de mai sus – insa o parte din acte / documente fusesera deja
distruse (…). Domnul Cilins – unul din “arzatorii” de documente – ar
putea fi inchis pentru 20 de ani NUMAI pentru distrugere de evidenta!
Veti observa ca spagile erau de MILIOANE DE DOLARI!

Ma intreb si eu si il intreb si pe domnul Tanase (directorul de la RM
Gold Corp.):

1 – Cu cine lucrati domnule director? Peste citiva ani veti spune ca
n-ati avut habar de asa ceva! Acum aveti?

2- Oare de ce-o fi plecat “premierul” nostru la Miami Beach? si apoi,
“brusc si deodata”, a impins legea pentru proiectul Rosia Montana in
parlament ?; desigur, el nefiind de acord cu legea pe care o elaborase
si o impinsese repede de tot…

3- Oare de ce a vrut PSD-ul sa ajunga la guvernare cit mai repede? I-o
fi fost frica ca spaga sa nu fie luata de “baietii destepti” de la
PDL?
…si in fine:
4- Oare NOI ar trebui sa informam SRI-ul despre “calitatea” firmei BSG
Resources, or ar trebui sa cerem mai multe informatii de la FBI si
apoi sa informam SRI-ul?

Dan Paval
Calgary,CANADA

Trateaza planeta ca pe fiinta draga



Dragi prieteni,

Ana Paula este o tânără de 31 de ani din Brazilia, care nu voia decât să protesteze pașnic împotiva planurilor Rusiei de a fora în Arctic. Atât ea cât și ceilalți 29 de membri ai echipajului navei Greenpeace ”Arctic Sunrise” se află acum într-o închisoare rusă, fără speranța de a fi eliberați. Împreună, le putem trimite un colac de salvare.

Membrii echipajului Greenpeace ar putea fi condamnați la 15 ani de închisoare, sub falsa acuzație de piraterie. Unii dintre ei sunt ținuți deja în regim de izolare. Ce crimă au comis de fapt? Au plasat o pancartă pe o sondă rusească pentru a protesta împotriva forării la mare adâncime într-una dintre cele mai frumoase și mai fragile zone ale Oceanului Arctic. Guvernele mai multor țări vestice au cerut deja eliberarea lor, dar e nevoie de un protest global masiv pentru a îi salva, iar Ana Paula și Greeenpeace cer acum comunității Avaaz să le sară în ajutor.

Împreună îi putem convinge pe unii dintre cei mai puternici parteneri comerciali și politici ai Rusiei - Brazilia, India, Africa de Sud și Uniunea Europeană - să ceară eliberarea echipajului Arctic 30. Haideți să strângem un milion de semnături pentru a îi elibera pe Ana Paula și pe prietenii ei. Când vom atinge un milion de semnături, Avaaz va proiecta imagini cu chipurile lor în mai multe locuri publice importante, pentru a ne asigura că povestea lor va rămâne pe prima pagină a ziarelor:

http://www.avaaz.org/ro/free_the_arctic_30_loc/?hash

Iată ce spune sora Anei Paula despre ea: ”în multe privințe, sora mea este o braziliancă veritabilă: vorbăreață, prietenoasă și plină de viață. Dar este și extraordinar de pasionată de natură de când era mică, și nu a ezitat niciodată să o apere, chiar și expunându-se la mari riscuri”.

Acum, Ana Paula și coechipierii ei ar putea plăti cu 15 ani de viață încercarea de a plasa o pancartă pe o sondă petrolieră Gazprom, prima de acest fel din Arctic. Apărătorii mediului primesc astfel o lovitură puternică: oprirea exploatării petroliere din Oceanul Arctic este necesară pentru protejarea ultimei mari zone sălbatice din lume, un loc unde scurgerile de petrol ar avea efecte devastatoare.

Avocații angajați de Greenpeace, experți în astfel de cazuri, atrag atenția asupra faptului că cei 30 au fost arestați în ape internaționale, ceea ce face Rusia vinovată de încălcarea Convenției internaționale asupra dreptului mării. Dar faptul că justiția este de partea echipajului Arctic 30 s-ar putea să nu fie de ajuns pentru redobândirea libertății lor. Soarta celor 30 de e activiști și jurnaliști ar putea fi în curând pecetluită, dacă Rusia nu va primi un mesaj clar din partea comunității internaționale privind implicațiile acestui scandal și hotărârea de a îi salva pe cei 30.

Avaaz reprezintă, prin numeroșii săi membri, o voce puternică în multe dintre aceste comunități. Doar în Brazilia avem 5 milioane de membri! Dacă ne vom uni forțele acum și vom strânge un milion de semnături pentru salvarea echipajului Arctic 30, Brazilia, Africa de Sud, India și UE vor crește presiunea asupra Rusiei. Semnează acum și trimite vestea mai departe! Împreună îi putem salva:

http://www.avaaz.org/ro/free_the_arctic_30_loc/?hash

Echipa Arctic 30 a avut curajul să dea piept cu industria petrolieră într-una dintre ultimele zone sălbatice din lume. Acum, membrii săi sunt reduși la tăcere și intimidați de industria petrolieră pentru gestul lor curajos. Comunitatea noastră a sprijinit de-a lungul timpului activiști curajoși din toată lumea. 30 dintre ei au acum nevoie urgentă de ajutorul nostru. Haideți să îi eliberăm!

Cu speranță și determinare,
Jamie, Alex, Emma, Lisa, Ricken, Marie, Julien, Diego și restul echipei Avaaz


MAI MULTE INFORMAȚII

Militanţii Greenpeace implicaţi într-o acţiune în Oceanul Arctic, inculpaţi pentru piraterie (România TV, în română)
http://www.romaniatv.net/militantii-greenpeace-implicati-intr-o-actiune-in-oceanul-arctic-inculpati-pentru-piraterie_101091.html

Merkel îi cere lui Putin o rezolvare în cazul activiştilor Greenepeace arestaţi în Rusia (Agerpres, în română)
http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/230617-Merkel-ii-cere-lui-Putin-o-rezolvare-in-cazul-activistilor-Greenepeace-arestati-in-Rusia.html

„Condiţii inumane” pentru activiştii Greenpeace arestaţi în Rusia (Adevărul, în română)
http://adevarul.ro/international/rusia/conditii-inumanepentru-membrii-greenpeace-arestati-rusia-1_525343efc7b855ff56101748/index.html

Rusia acuză echipajul Greenpeace de ”piraterie” în Arctic (BBC, în engleză)
http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-24222392

Olanda dă în judecată Rusia pentru a elibera echipajul de 'pirați' Greenpeace (France24, în engleză)
http://www.france24.com/en/20131004-netherlands-russia-greenpeace-oil-arctic-piracy-justice

Ce ne spune felul în care Rusia îi tratează pe activiștii Greenpeace despre planurile sale pentru Oceanul Arctic (The Atlantic, în engleză)
http://www.theatlantic.com/international/archive/2013/10/what-russia-s-treatment-of-greenpeace-activists-reveals-about-its-arctic-policy/280352/

Analiză juridică - realizată de Stefan Kirchner, prof.dr.în Drept Internațional (în engleză)
http://fr.scribd.com/doc/173374193/Comment-on-the-institution-of-arbitration-proceedings-between-the-Kingdom-of-the-Netherlands-and-the-Russian-Federation-concerning-the-case-of-the-shi

Ghiața neagră: criza permanentă a scurgerilor de petrol din Rusia (Report, Greenpeace, în engleză)
http://www.greenpeace.org/international/en/campaigns/climate-change/arctic-impacts/The-dangers-of-Arctic-oil/Black-ice--Russian-oil-spill-disaster/



joi, 25 iulie 2013

Lovitura sub cultură

"Cand bordelul e o mînăstire"
de Ileana Vulpescu

 

Despre cât de rău sîntem percepuţi noi românii, în afară.

 A cui e vina? Vina este a noastră. Avem nişte trimişi diplomatici trimişi în afară care nu-şi fac datoria. Nu fac nici un fel de propagandă pentru poporul român, pentru ca se şti că româna e o limbă de origine latină. Eu am întîlnit o profesoară de franceză, care absolvise la Sorbona şi care nu ştia că româna e o limbă romanică! M-am oferit să-i spun eu care sînt cele 10 limbi romanice, dacă la Sorbona tot nu învăţase. S-a mirat:

"Da, dar e atît de înrudită cu slava!"

- "Ştiţi cît e de înrudită cu slava? Tot atît cît o să fie şi franceza cu chineza, cînd vă vor ocupa chinezii!".

 

Alt caz: o fostă colegă, eminentă cunoscătoare a limbilor clasice, Lia Lupaş, lucra la o bibliotecă din New York. Trebuia să fie avansată şi a completat un formular, în care spunea ce limbi cunoaşte: printre altele, franceza, engleza, rusa. D-na care o examina a întrebat-o de ce a trecut şi rusa, doar limba ei maternă nu e slava? Ea a zis că nu, că româna e o limbă romanică. Motiv pentru care n-a mai fost avansată. Alt om cu multă carte, Dan Grigorescu, aflat la New York într-un post oficial, se duce la Biblioteca Municipală şi găseşte o singură carte în română, care era trecută la sectorul de limbi slave. I-a explicat directorului că româna e, o limbă romanică, s-o mute unde-i e locul. A doua zi, a găsit cartea tot la sectia "Slave". Deci, vina nu e numai a noastră, ci şi a încăpăţînării lor cretine, chiar dacă-s filologi.

 

O întâmplare văzută de mine la televizor: un ambasador al Germaniei la Bucureşti povestea cum vin gazetari din Germania, cu articole gata făcute despre România, de obicei denigratoare la adresa poporului român. I le dădeau să le citească şi el le spunea:

"Nu e adevărat ce spuneţi! Eu trăiesc aici şi ştiu că nu e aşa!".

Iar ei se duceau în Germania şi publicau articolele exact aşa cum le scriseseră.

 

 

Deducem că e o rea voinţă internaţională manifestă faţă de această ţară, cu sprijin şi din România.  Înţeleptul chinez Sun Tzu a spus, cu mult înainte de Hristos, "Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior". Or, la noi, complicitatea e mai mult decît binevoitoare faţă de tot ce se-ntîmplă din exterior. Nu ne pune nimeni în capul mesei şi nici alături de marile puteri, chiar dacă ne-am zbătut să intrăm în NATO, în Shengen. Probabil că nu sîntem decît o ţară consumatoare, aşa cum spunea primul trimis al FMI la noi, domnul Paul Thomson. Mă-ntreb cu ce? Producătoare nu mai sîntem, e limpede.

 

Cu ce să ne mai lăudăm noi, românii? Cu copiii care iau Olimpiade prin străinătate, cu oameni care fac o carieră strălucită tot în afară, pentru că dacă ar face-o aici, ar fi şanse f. puţine să se ştie despre ei. Avem foarte buni specialişti în toate domeniile, dar la televizor apar doar ştiri că românii au furat, au omorît, au escrocat. Oare numai românii fac asta? Vuiesc agenţiile de presă cînd un român face o nelegiuire, dar nelegiuiri se-ntâmplă în toată lumea, făcute de oricine. Sînt scoase în evidenţă insa cele făcute de ţiganii plecaţi din România, ca şi cînd n-ai putea să deosebeşti un ţigan de un român. Cine le-a dat voie să treacă în ţările lor? Îmi spunea cineva avizat, că din satelit îţi vede şi culoarea şireturilor de la pantofi. De ce li s-a dat voie să treacă graniţa? Ca apoi să-i poată expulza, spunînd: "Uite ce-au făcut ticăloşii de români!". E o demagogie de mult pornită.  Aşa cum demagogia internaţională se practică şi în alte domenii, în funcţie de interes. Exită campanie anti-drog, dar nu există una similară anti-tutun, în nici o ţară. Pentru că de pe urma comerţului cu tutun se scot averi imense. Ipocrizia e că pe pachetele de ţigări ţi se spune ca tutunul e dăunător sănătăţii, dar nu e scos în afara legii! Eu sînt absolut convinsă că şi comerţul ilicit cu drogurile e dirijat de foarte sus. De ce nu se poate stopa comerţul cu drogurile? N-au nici un interes, pentru că aduce beneficii uriaşe. Doar China face excepţie. Acolo, dacă eşti prins cu droguri, te împuşcă şi familia mai plăteşte şiglonţul! Eu consider că omenirea e condusă cu o ipocrizie fără margini şi fără leac. De cînd cu această notiune noua de "corectitudine politică", s-au găsit unii în SUA care să scoată din Mark Twain cuvintele "negru, negrotei, cioroi", pentru că nu mai e "politic corect".

 

Omul ăla a trăit într-o epocă. Cum să iei un clasic al literaturii mondiale şi să intervii în textul lui?

 

Tîmpenia din America, cu "cioroii" lui Mark Twain, transportată în România, ar deveni. "Romiada", în loc de "Ţiganiada"? "Cînticele ţigăneşti" ale lui Miron Radu Paraschivescu sînt "Cîntice rome?" Ce-o zice şi săracu' Garcia Lorca, cu ale sale "Cîntece ţigăneşti" ? Ce are insultător cuvîntul "ţigan"? E numele unei naţii. Care e deosebirea între rom şi ţigan? Gitan, bohemian, tzigan, tsigan."

 

Degradarea morală e direct proporţională cu cea lingvistică? Mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunînd "În liceu se aflau doisprezece fete".

 

"Se învaţă foarte prost româna-n şcoli, dacă nu reuşeşti să-i înveţi pe copii că "doi" şi doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-ntîmplă acest lucru. Doisprezece femei, doisprezece ceasuri.  E o epidemie, o avalanşă de incultură. Nimeni nu mai zice azi "loc", zice "locaţie", fără să-i treacă prin cap să se uite într-un dicţionar francez sau englez să vadă ce înseamnă. Am citit într-un ziar acum cîteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu ştiu cîta aniversare a căsătoriei cu Prinţul Charles, şi-a fracturat "perineul" de la piciorul stîng. Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu! Dacă nu ştii, nu vorbeşti! Am mari dubii în privinţa absolvirii unor şcoli. După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu eşti neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Profesor, Iorgu Iordan, imi spunea :

 

"Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulţi doctori decît miliţieni! "... Se merge pe linia minimei rezistenţe. Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenţilor! E un dezinteres din partea ambelor părţi. Primii zic: ce să ne mai batem capul cu ăştia, că tot nu-s buni de nimic!?, ceilalţi: ce să mai învăţăm toate prostiile astea, dacă poţi deveni miliardar doar ştiind să te iscăleşti?

 

Nu pot să nu fac comparaţie între ce se auzea înainte de 89 la tv şi la radio şi ce se aude acum. Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai nişte obligaţii.

 

În ceea ce spune cel pe care-l inviţi  nu poţisă intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenţia mea către angajat vine. Dacă ar căuta într-un dicţionar sau pe internet, ar afla cum se pronunţă toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: Azi se împlinesc nu ştiu câţi ani de la naşterea lui "Gai de Mopezan". El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!). A dat telefon o doamnă şi le-a atras atenţia în direct: Este totuşi un compozitor neamţ, cum puteţi să-i pociţi numele? Răspuns: doamnă, dar e moda anglizantă!....". E moda tîmpeniei şi a inculturii, aş spune. Situaţia limbii este deplorabilă! Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înţeleg, e mai puţin gravă decît batjocorirea propriei limbi!  În Franţa, posturile radio şi tv sînt sancţionate cu amenzi grase atunci cînd folosesc cuvinte străine, în loc să folosească cuvinte franceze. In Franţa sistemul lor de monitorizare audio-vizual este atît de performant şi de drastic, încît atunci cînd detecteaza ceva în neregulă, îi intrerupe pe loc".

 

La noi care ar fi soluţia ieşirii din această criză?

 

"La noi, în afară de pile, proptele şi o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge şi în mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidaţi înscrişi la concurs, cîştigă al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem? Dacă aşa se obţin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberaţii de genul "brînză bunăcioasă", "piersică gustăcioasă", "marea ieşeală" etc. Nişte analfabeţi care cred că inventează ceva. Cînd a murit, acum un an, preşedintele Poloniei, am auzit la televizor: "E un spaţiu în faţa catedralei, care comprimă nu ştiu cîtă lume.". (Poate cuprinde.) Ce să mai vorbim despre expresia greşită "fără doar şi poate", care e de fapt "fără dar şi poate"? Adică adversativ şi dubitativ. Lucruri analizate logic, ca de exemplu "mai exact şi mai corect". Le-am întîlnit si la persoane foarte cultivate.  Ne întoarcem la "unşpe trecute fix"?"

 

- S-a gîndit,  Ileana Vulpescu să pună toate astea-ntr-un roman?

 

"Nu ! Încă scriu despre oameni care mai ştiu carte. Deocamdată  îmi acord o pauză.

 

Am mai constatat ceva. Acum nimeni nu se duce să-şi depună un curriculum vitae, ci un "sivi" (CV) şi pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă. Nimeni nu se mai duce să-şi ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat: aplică. Aplică pentru un job! Aplică era ceva ce se pune pe perete. Mă indispune profund cînd aud de "brandul de ţară". Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este "brandul de ţară". Măcar dacă era şi Eva pe-acolo.

 

Eu nu pot să dau explicaţia pentru apariţia acestor aberaţii decît că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şi pe urmă s-a luat în serios. Eu i-aş sfătui, să nu mai facă greşeli, să pună mîna pe o gramatică a limbii române şi să nu se sfiască să umble în dicţionare. Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şi printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul "cărţile care le-am cumpărat", "m-am dus la servici". Eu le tot spun, cînd am ocazia, că-s nişte cuvinte în limba română, ca viciu, oficiu, ospiciu, serviciu etc. care au această formă. Nu zici "m-am dus la ofici", nici "am fost la ospici", nici "mi-am luat un servici de masă".

 

Pe mine mă surprinde cîtă încredere au în ei aceşti oameni şi cîtă lipsă de dubiu în ceea ce priveşte limba română. Aş retipări "Gramatica greşelilor", de Iorgu Iordan. O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă.

 

Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect. O nepăsare de genul "lasă-i p-ăştia să vorbească. ne uităm în gura lor? Nişte babalîci depăşiţi, o generaţie expirată". Poate aşa şi e. Dar pînă să expire ei, îi inspiră pe alţii.

 

Ce modele să mai aibă cei tineri? Cînd bordelul e o mînăstire faţă de politică, cînd la televizor şi prin gazete sînt aproape numai obscenităţi si cînd se cultivă doar incultura ?

 

 

luni, 6 mai 2013

Sindromul ''diplomei''

Diploma nu inseamna nimic,ea nu inseamna ca te pricepi la cea  ce faci,ci doar ca ai avea ideea despre cea ce ai avea de facut! Fara practica,fara reale aptitudini native,fara dragostea de a face acel ceva,diplomele sunt degeaba,si asta nu se intelege in Romania.Proba este insusi faptul ca desi avem fosrte multi cu diplome,lucrurile nu evolueaza spre mai bine. Cititi cele de mai jos si veti intelege!

 Discursul presedintelui "Oracle" - BESTIAL

MERITA SA ...REFLEXTATI ~ !


Lawrence Ellison, presedintele "Oracle", le-a tinut urmatorul discurs studentilor care au terminat facultatea Yale. N-a putut sa-si termine discursul, deoarece a fost dat jos de pe scena:
 
"Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acum, sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu, Larry Ellison, care n-am terminat facultatea, ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic! 
Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am picat la facultate si voi nu. 
Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei, a picat la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a picat la facultate si voi nu. 
Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. 
Si domnul respectiv este in ascensiune. ... 
Acum, sunteti clar foarte bulversati! Si asta este foarte, foarte normal. 
Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma. 
N-ati pierdut 5 ani degeaba. 
Din contra, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. 
Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi. O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. 
Fiindca voi n-ati cazut la facultate, n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe Pamant! 
Si va trebui sa va impacati cu un salariu patetic de 200.000 de dolari pe an, salariul urmand sa il primiti de la un fost coleg de facultate, care a cazut la examene si a fost dat afara! Acum, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi. 
Nici o sansa! Voi sunteti deja pierduti. 
Deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, ...irecuperabila.
 Acum, ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea: 
LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! 
Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! 
Fiindca sigur va spun ca, daca vi se distruge creierul, veti disparea mai repede de pe scena afacerilor decat dispar eu acuma de pe aceasta scena gratie agentilor de paza!"

Acum puteti sa va realizati visele deoarece sunteti in cel mai bun loc : 

                                            Life-Care   / www.care4me.webs.com


 

joi, 23 februarie 2012

MECANISMUL GLOBALIZARII (diabolical plan ) clik here
















Aici veti gasi toate piesele componente ale acestui mecanism de exterminare in masa, mai diabolic decat a lui Hitler,acest mecanism numit GLOBALIZARE, cu tot ce include el:criza financiara, Uniunea Europeana, Banca Mondiala,Fondul Monetar International neeradicarea cancerului, inrobirea individului prin mijloace financiare,etc.
Aici veti gasi toate raspunsurile la intrebarile care va framanta despre noi ca indivizi, despre cum ar arata lumea care ne-o pregatesc EI.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Ce inseamna ROSIA MONTANA? click here


Desi am dubii serioase ca ati fi interesati de ce gandim noi romanii, de aici, DIN INCA TARA NOASTRA,va intreb daca mai aveti macar un miligram sau macar un atom de bun simt si daca credeti in legea compensatiei care cu certitudine se va manifesta si viata voastra, in conformitate cu faptele. Va intreb ce si cat aduce celor care au demarat acest proiect ucigas? Statul roman are in subsol bogatii mai mari de 4 miliarde iar oamenii si locurile pretuiesc mai mult decat atat.''Rosia Montana'' face o propaganda agresiva si ce este mai mult decat josnic,va folositi de oameni care din cauza greutatilor accepta sa va faca publicitate. Domnilor, intre timp s-a inventat netul si informatia de specialite este la indemana oricui. Daca protejarea mediului, alt slogan supermediatizat nu se aplica, daca suntem tratati cu dispretul tipic obedientei, va asigur ca totusi va aflati cu siguranta intr-o tara europeana, nu intr-un colt uitat de lume din Africa.Pastrati-va minciunile si dezinformarea pentru cercul vostru de prieteni sau pentru familii, daca aveti, pentru ca sunt tare sceptica ca oameni ca voi aveti asa ceva in adevaratul sens al cuvantului.
Ma alatur celor care au scris si postat texul de mai jos.


Uniţi în stradă pentru Roşia Montană.In toată ţara!
20 01 2012

In contextul evenimentelor din ultimele zile, devine tot mai clar că fiecare dintre noi trebuie să îşi ceară drepturile! Să ne spunem nemulţumirile şi să cerem respectarea legii! In stradă! In cele din urmă pentru sănătate luptăm cu toţii, fie că ne referim la sănătatea oamenilor, a mediului, a patrimoniului, a justiţiei sau a STATULUI. Iar Roşia Montană le include pe toate!

Autorităţile statului au sprijinit permanent, prin omisiune şi părtinire flagrantă, un proiect minier cu implicaţii distructive şi ireversibile asupra vieţii oamenilor şi a mediului înconjurător. Prin această atitudine, autorităţile şi-au demonstrat incapacitatea gravă de a respecta prevederile legale în vigoare.

In ultimii ani, mii de oameni din întreaga ţară şi din lume s-au alăturat campaniei Salvaţi Roşia Montană, iar rezultatele sunt uimitoare. Spiritul civic manifestat ne îndreptăţeşte să afirmăm cu mândrie, că prin sprijinul fiecăruia dintre noi, reuşim să continuăm şi să dezvoltăm cea mai mare campanie de mediu şi socială din România.

Hai să solicităm public, împreună, în pieţele din toată ţara revendicările noastre pentru Roşia Montană:

Deblocarea procedurilor de includere a Roşiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO;
Respingerea proiectului legislativ de modificare a Legii Minelor nr. 85/2003, care ar permite companiilor miniere private să exproprieze de bună voie în numele statului;
Neemiterea acordului de mediu pentru proiectul minier cu cianuri propus la Roşia Montană
Adoptarea propunerii legislative care prevede interzicerea utilizării cianurii în minerit
Respingerea tuturor iniţiativelor de declarare a zonei Roşia Montana ca zonă mono-industrială, rezervată exclusiv implementării proiectului minier al companiei Roşia Montană Gold Corporation.

Inainte de a veni în piaţă citeşte kitul de nesupunere civică de pe site-ul campaniei, deoarece participarea la manifestaţiile şi demonstraţiile în sprijinul Roşiei Montane este un drept garantat, de care trebuie să ştii cum să te bucuri.

Dezvoltată în cea mai mare campanie de mediu şi socială din România, Campania Salvaţi Roşia Montană reprezintă opoziţia faţă de proiectul minier de exploatare a aurului propus de compania Roşia Montană Gold Corporation(RMGC). Acest proiect promite deschiderea celei mai mari mine de aur de suprafaţă din Europa, prin distrugerea Roşiei Montane şi a unei zone importante a Munţilor Apuseni.

Asociaţia Alburnus Maior este iniţiatoarea campaniei Salvaţi Roşia Montană. Asociaţia a fost fondată în anul 2000 de către locuitorii şi proprietarii din Roşia Montană care nu doresc proiectul minier peste casele, terenurile, bisericile şi cimitirele lor. In lupta împotriva proiectului minier s-au alăturat de-a lungul celor peste 10 ani, numeroşi susţinători. Azi, campania Salvaţi Roşia Montană reuneşte sute de organizaţii şi foruri ştiintifice şi zeci de mii de persoane private care doresc păstrarea Roşiei Montane şi dezvoltarea durabilă a zonei, fără distrugerea provocată de proiectul minier.

Re.Generation este membră a campaniei Salvaţi Roşia Montană începând cu anul 2009.

BOICOTARE!!!!! (click here)




Mass-media care este un instrument de informare asa cum se pretinde,maine in cazul in care basescu cu litera mica, vrea sa faca declaratii sau ma rog sa-si transmita mesajul catre popor,ar trebui sa boicoteze acest lucru, pentru ca acest popor nu mai vrea sa auda nimic de la acest individ. A avut 7 ani in care sa indrepte cea ce condamna in campania electorala, a avut 7 ani in care sa explice, 7 ani in care sa actioneze conform juramantului depus. Nu a facut nimic din toate acestea. Ne-a ironizat, persiflat,jignit,minimalizat,ignorat. Acum nu mai vrem sa auzim nimic, nu ne mai intereseaza.Daca acum ar veni cu solutii, ar fi si mai grav, caci inseamna ca a actionat cu premeditare in tot acest timp,neaplicandu-le. Boicotul ar fi un gest al mass-mediei asemanator cu cel al ofiterului din piata Universitatii. Binenteles ma refer la mass-media care nu este aservita puterii.

vineri, 10 iunie 2011

Cetatea vie- open for soul! ( clik here)






Se intampla si se intampla acum,in STR.PICTOR VERONA, pentru ca ne suntem datori noua si acestei cetati a Bucurestilor,asfixiata de praf si gaze de esapament, de nesimtire si gunoaie,de gropi si fatade ciupite de varsat, de bildinguri ingamfate, umilind cladiri de patrimoniu condamnate la moarte. Traim aici, ne-am nascut aici, este un cordon ombilical care nu vrem sa-l taiem. Tanjim sa fim copiii acestui loc,sa ne zbenguim neingraditi de insolententa masinilor. Tanjim sa ne cunoastem, sa ne bucuram, sa stergem de pe fete tristetea de o fi doar un numar dintr-o statistica, vrem identitatea noastra si vrem sa o manifestam fara sa ni se ceara autorizatie "de functionare".Ne vrem dreptul nostru de a avea copaci, nu beton, flori, nu parcari.
Vrem sa avem dreptul de A AVEA DREPTUL!