Luna sprijinita pe turla intunecata a bisericii ,priveste galben peste noi. Sclipeste stins,ca aurul unei bijuterii vechi asezata pe catifeaua neagra a unei rochii de bal. Vantul scutura stelele,facandu-le sa clipeasca speriate.
Las Luna sa traga cu ochiul pe fereastra mea,si ii multumesc ca exista.Fara ea noaptea ar fi de smoala si poetii nu ar mai avea cui sa scrie poezii. Ne mai privim o vreme si tacerile noastre se intalnesc undeva intre Vega si Sirius.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu