Amazing plant -basil (BUSUIOCUL TAMADUITOR)

Cautarile leacurilor miraculoase, nu ar trebui sa se indrepte spre alte taramuri indepartate,cand le avem pe toate, atat de aproape,chiar in gradina noastra. Cresc acolo amestecate cu iarba si flori si astepta cuminti sa ne daruiasca sanatate.
BUSUIOCUL, cu mireasma lui de sfintire in biserica, are pentru noi, solutii in toate cele, de la bucate pana la sanatate.

Preocupaţi de efectele terapeutice ale busuiocului, cercetătorii de la Colegiul de Farmacie Poona, din India, au realizat un studiu din care s-a evidenţiat proprietatea antiinflamatorie a busuiocului. S-a observat că tinctura din această plantă a redus inflamaţiile reumatice ale bolnavilor cu un procent de 73%, la un interval de 24 de ore de la începerea tratamentului. Ceaiul de busuioc este eficient în cazul afecţiunilor respiratorii, mai ales în bronşită, dar şi în caz de astm şi de artrită. Mai mult, o dietă care include şi ceaiuri din busuioc reduce nivelul glucozei din sânge, prevenind astfel apariţia diabetului.
Tinut in casa, in ghiveci, te fereste de acarieni si purifica aerul.


Decoct concentrat dintr-un pumn de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă rece; se fierbe 2 minute, se infuzează încă 5 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri pe zi, ca stimulent al secreţiei glandelor mamare la femeile care alăptează. Se mai poate folosi ca apă de gură sau pentru gargarisme contra leziunilor buco-erozive, afte, faringite, angine şi toxidermie buloasă post-medicamentoasă.


• Decoct din seminţe de busuioc, o lingură la 500 ml apă rece; se fierbe 5 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară şi se bea toată cantitatea în cursul zilei. Fiind un mucilagiu emolient, se utilizează pentru a combate unele boli reno-genitale (nefrite, blenoragie, leucoree, catare urinare).


• Sirop de busuioc, din 75 g părţi aeriene la 1 litru de apă. Are aromă suavă şi a fost recomandat încă din antichitate, de către Plinius cel Bătrîn, pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant la nivelul intestinelor.


• Sucul din busuioc proaspăt se picură în urechi pentru a combate congestionarea internă sau se aplică pe leziunile verucoase (negi, papiloame), repetînd tratamentul pînă la dispariţia lor.


• Macerat la rece obţinut prin ţinerea a 4?8 linguriţe de busuioc în apă, vreme de 8 ore, urmată de filtrare. Se bea acest preparat pe stomacul gol, de preferinţă dimineaţa. Acest remediu este considerat un adevărat elixir al tinereţii, recomandat în cazurile de îmbătrînire prematură, în tulburări de menopauză, andropauză, sterilitate masculină şi feminină, frigiditate. Încă nu este cunoscut efectul busuiocului asupra glandelor endocrine, dar este cert că, atît la femei, cît şi la bărbaţi, este un regenerator rapid, oprind procesele de uzură din organism.


• Esenţă de busuioc, luată cîte 5-6 picături adăugate în lapte, ceai sau puse pe o bucată de zahăr cubic, avînd rol contra spasmelor gastrice, dureri de cap de origine atonă digestivă şi contra nevrozelor atonice.


• Alifie de busuioc, din 20 g plantă uscată şi măcinată fin, amestecată cu 30 de g ceară albă, 30 g seu de oaie, 30 g terebentină, 60 g colofoniu şi 90 g untură de porc. Se pun la foc slab pînă se topesc şi se amestecă pînă la răcirea unguentului, după care se toarnă în cutii de plastic. Se foloseşte la tratarea rănilor cu puroi, buzelor crăpate, călcîie crăpate, sfîrcul sînilor crăpat, scabie, ulceraţii infectate şi cheratodermii palmo-plantare (îngroşarea pielii pe palme şi tălpi).


• Cataplasmele din frunze proaspete, zdrobite, aplicate pe răni deschise, ulceraţii cronice, leziuni infectate, favorizînd vindecarea lor. Cu frunze proaspete se mai pot freca locurile înţepate de insecte (albine, viespi, ţînţari), reducînd mîncărimea pielii şi prevenind infecţiile provocate prin scărpinat. Se aplică pe frunte, în cazul durerilor de cap.


Ea atrage deopotrivă dragostea bărbaţilor sau a femeilor către cei ce o folosesc. Când mergeau duminica sau de sărbători la biserică, la petreceri şi la joc, fetele românce îşi puneau bucheţele de Busuioc în păr, la salbe şi la sân, iar feciorii îl puneau în pălării şi în căciuli. Conform mitologiei româneşti, Busuiocul a crescut dintr-o iubire neîmplinită. Astfel, odată o copilă tânără şi frumoasă a murit lăsând în urmă un iubit disperat. în acel timp era foare mare secetă şi arşiţa soarelui veştejise florile. Iubitul fetei mergea în fiecare zi la mormântul ei şi vărsa şiroaie de lacrimi. La capul copilei a început să crească o floare, care fiind mereu udată de lacrimile iubitului ei, crescu şi dobândi un frumos miros. Floarea s-a numit după numele acelui tânăr îndrăgostit, Busuioc. Această plantă este indispensabilă în leacurile şi în farmecele de dragoste. în scop medicinal Busuiocul se pune la tăieturi şi la bube, iar în caz de inflamarea ganglionului limfatic frunzele sale se pun în legături. Fumul rezultat din punerea Busuiocului pe foc se trage în piept, contra tusei, şi penas contra guturaiului. Cu tulpini aprinse de Busuioc se ard negii. împotriva durerilor de cap se face o legătură cu seminţe de Busuioc. Această plantă esteun stimulent general,dar luată ca ceai, o ceaşcă seara la culcare, favorizează somnul.