Crafty.ro - vinzi si cumperi handmade

vineri, 18 octombrie 2013

Agartha,legenda sau adevar

                                                                          
                                                                     
                                                                     
                                                                    


Sfinxul din Bucegi

Fenomene paranormale in Bucegi


I. Piramida Soarelui formata deasupra Sfinxului
Puţini oameni, cei aleşi, știu că există o singură zi in fiecare an, când, la apusul Soarelui deasupra Sfinxului de pe platoul Bucegi, razele blânde înconjoară chipul straniu sculptat în piatră şi, coborându-se spre baza anticei statui, formează o piramidă magică.
Si aceşti puţini oameni aleși se întâlnesc în fiecare an pe Platoul Bucegilor, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. Au început deja să se recunoască de departe, urcând pe coama muntelui, din toate direcţiile.

Doctorul din Hamburg, care vine an de an pentru a căpăta energia necesară conducerii cabinetului său în care tratează zeci de bolnavi, zilnic. Nimeni nu ştie secretul reuşitei celor peste zece operaţii pe care niciun doctor nu le-ar putea face într-o zi!
Doamna cu pălăria violet din Sibiu, adusă pentru prima dată într-un scaun cu rotile de nepotul ei, cercetător la Institutul de Mineralogie Patologică 'Axente Sever', și care acum vine pe propriile-i picioare, mai mult pentru a mulțumi Piramidei pentru magica ei vindecare, Soarelui pentru căderea lui miraculoasă şi binefăcătoare în trepte piramidale, ori poate Sfinxului, fără de care nimic nu ar fi posibil. Desigur, unele guri şoptesc prin văi că doamna ar mai avea şi un alt motiv, în faptul că doar aici şi în această blândă lumină piramidală pălăria ei trimite raze violete spre toate piscurile înconjurătoare, ca un tainic mesaj adresat pădurilor de brad şi animalelor ce le populează. Însă acest mesaj nu a putut fi descifrat de nimeni, niciodată.

Familia cu cei doi gemeni din Eastwood, ambii bolnavi de artrita psoriazică, boală autoimună care afectează ligamentele şi tendoanele. Efectul piramidei magice asupra celor doi micuți este incontestabil, având acţiune antiinflamatoare selectivă pentru COX2, și producerea de adalimumab, un anticorp monoclonal uman recombinat de tip Ig G cu specificitate pentru TNF alfa.
Tânărul cu fibromialgie din Detroit, boală căpătată în urma unei depresii severe cu tulburări de anxietate, piramida acţionând asupra lui precum un inhibitor selectiv de serotonina (SSRI), antidepresiv tricyclic. Este ştiut că în această boală medicii nu au un tratament, recomandând meditaţia şi rugăciunea.

Apoi bătrânul din Bombay, atins de sindromul Down, cu facies aplatizat şi gât scurt, urmare a unei diviziuni celulare anormale la nivelul ovocitului, sau domnul din Kinshasa cu toxoplasmoză însoţită de apariţia de adenopatii latero-cervicale, ori doamna din Xi’an ce suferă de virusul Papiloma Uman HPV, sau cei doi tineri din Ontario atinşi de alopecia, cu capetele acoperite de batice şi şepcuţe moderne, pentru a ascunde urmele necruţătoarei boli, și mulți alții, cu felurite boli şi afecţiuni, din toate colţurile lumii.
Unii se reîntorc vindecaţi şi revin doar pentru a mulţumi, iar alţii resimt ameliorarea bolilor copleşitoare şi fără leac medical, și revin an de an pentru acțiunea spectaculoasă a Piramidei Magice în continuarea unei vieți normale, singura care le permite a se bucura de viaţa dăruită de Creatorul şi Mântuitorul umilelor noastre suflete păcătoase, El, Cel de Sus, întru veşnică şi vie pomenire.
 


Există o singură zi din an, o zi sfântă, când soarele îşi coboară razele blânde, în trepte, peste Sfinxul ce străjuieşte mândru Bucegii, într-o piramidă magică.

În ziua de 28 noiembrie a fiecărui an, pe Platoul Bucegi se întâlnesc oameni aleşi, veniţi din toate colţurile lumii...

Sa vedem si cum au gandit ei

Citate Nicolae Iorga:
    * Nu spune niciodata "nu se poate", ci, incepe cu "sa vedem".
    * Fereste-te deopotriva de prietenia dusmanului si de dusmania prietenului.
    * Lingusirea este plata anticipata a tradarii care ti se pregateste.
    * La sfarsitul zilei socoteste nu ceea ce altii au facut fata de tine, ci ceea ce ai facut fata de altii.
    * Tacerea are glasul ei de intelepciune - ascult-o.
    * Cu tine ai totdeauna doi tovarasi: tot binele care l-ai facut si tot raul.
"Legi"  ale moralei si ale politicii - Pitagora

Viaţa cumpătată, în slujba binelui şi a dreptăţii, trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat.
Nu răspândiţi vestea unei fapte rele! Faceţi în aşa fel încât să-i dispară cât mai curând şi cele mai mici urme. Lăsaţi răul să moară!
Să crezi doar pe jumătate pe cei ce vin să pîrască fapte rele.
Nu năzui la himera unei democraţii pure; egalitatea perfectă există numai la morţi.

Legiuitorule!Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile!

Legiuitorule, bagă de seamă să nu te înşeli!
Drepturile omului nu sunt la fel cu ale popoarelor din cauză că oamenii deveniţi "popor" încetează a mai fi oameni.
Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi! Puţini războinici, dar viteji! Puţin "popor", dar multi cetăţeni!
Supune-te legilor chiar dacă sînt proaste! Nu te supune oamenilor dacă nu sunt mai buni ca tine.
Nu chemaţi în magistraturi decât bărbaţi ce sunt în săptămâna mare a vieţii lor.
Magistratule!Legea îţi e soţie legitimă; desparte-te de ea mai bine decât să o faci să devină o femeie trândavă şi care se învoieşte cu orice.
Să nu fii legiuitorul ori magistratul unui popor care se lauda cu mintea sa luminată.
Urmand pilda locuitorilor din Creta, la fiecare 9 ani, legile sa fie citite si indreptate de un intelept.
Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutuţi să dea socoteală când o părăsesc.

Poporule !Cîntăreşte-ţi legile! Numără-ţi magistraţii!Poporule!Dacă îţi doreşti o bună rînduială în ceea ce priveşte politica, fereşte-te de o organizaţie fără vlagă, o administraţie fără putere şi de luxul ospeţelor. Acestea trei dau întotdeauna naştere vrajbei în viaţa civilă şi în gospodării şi au ca urmare năruirea statului şi a familiei.
Nu tulbura o apă stătătoare ori un popor în sclavie.
Fugi de poporul căruia îi place eşafodul.
Nu te aştepta să ţi se mulţumească atunci când faci un bine poporului: dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător.
Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor.
Nu urma pilda omizii: nu primi să te târăşti la picioarele prinţului sau în faţa poporului pentru ca într-o zi să porţi aripi.
Toţi sîntem egali! Să nu credeţi însă că neghiobul este egalul înţeleptului.
În fiecare an să aveţi o zi de sărbătoare numită "pacea familiei". În această zi, soţul şi soţia, la prânz, în mijlocul familiei, îşi vor da mâna şi îşi vor ierta unul altuia greşelile făcute de-a lungul anului.
Învaţă să vezi mai departe decât pot ajunge privirile tale
.Lebăda tace toată viaţa ca să poată cânta desăvârşit o singură dată.
 Omule de geniu! Rămâi în umbră şi păstrează tăcerea până în clipa în care vei putea să apari cu toată strălucirea unei faime pe care nimeni nu o mai poate tăgădui.
Să nu ai alt Zeu în afară de propria conştiinţă.Fii cetăţean al lumii întregi pînă cînd vei întîlni un popor înţelept şi cu legi drepte.

Meditatie-John Armitage

Aloha! 

Founder John Armitage

I came to earth in service of the ONE, humanity and Mother earth, it is my pleasure to serve all Haribaba
 
Aceasta este o meditatie canalizata de catre John Armitage, de la Fiinta Ascensionata pe care o cunoastem ca fiind John Lennon in cea mai recenta intrupare.
spor in toate! Mirelahttp://lordshamballa.blogspot.ro/
http://hunalove.blogspot.ro/
 

Trateaza planeta ca pe fiinta draga



Dragi prieteni,

Ana Paula este o tânără de 31 de ani din Brazilia, care nu voia decât să protesteze pașnic împotiva planurilor Rusiei de a fora în Arctic. Atât ea cât și ceilalți 29 de membri ai echipajului navei Greenpeace ”Arctic Sunrise” se află acum într-o închisoare rusă, fără speranța de a fi eliberați. Împreună, le putem trimite un colac de salvare.

Membrii echipajului Greenpeace ar putea fi condamnați la 15 ani de închisoare, sub falsa acuzație de piraterie. Unii dintre ei sunt ținuți deja în regim de izolare. Ce crimă au comis de fapt? Au plasat o pancartă pe o sondă rusească pentru a protesta împotriva forării la mare adâncime într-una dintre cele mai frumoase și mai fragile zone ale Oceanului Arctic. Guvernele mai multor țări vestice au cerut deja eliberarea lor, dar e nevoie de un protest global masiv pentru a îi salva, iar Ana Paula și Greeenpeace cer acum comunității Avaaz să le sară în ajutor.

Împreună îi putem convinge pe unii dintre cei mai puternici parteneri comerciali și politici ai Rusiei - Brazilia, India, Africa de Sud și Uniunea Europeană - să ceară eliberarea echipajului Arctic 30. Haideți să strângem un milion de semnături pentru a îi elibera pe Ana Paula și pe prietenii ei. Când vom atinge un milion de semnături, Avaaz va proiecta imagini cu chipurile lor în mai multe locuri publice importante, pentru a ne asigura că povestea lor va rămâne pe prima pagină a ziarelor:

http://www.avaaz.org/ro/free_the_arctic_30_loc/?hash

Iată ce spune sora Anei Paula despre ea: ”în multe privințe, sora mea este o braziliancă veritabilă: vorbăreață, prietenoasă și plină de viață. Dar este și extraordinar de pasionată de natură de când era mică, și nu a ezitat niciodată să o apere, chiar și expunându-se la mari riscuri”.

Acum, Ana Paula și coechipierii ei ar putea plăti cu 15 ani de viață încercarea de a plasa o pancartă pe o sondă petrolieră Gazprom, prima de acest fel din Arctic. Apărătorii mediului primesc astfel o lovitură puternică: oprirea exploatării petroliere din Oceanul Arctic este necesară pentru protejarea ultimei mari zone sălbatice din lume, un loc unde scurgerile de petrol ar avea efecte devastatoare.

Avocații angajați de Greenpeace, experți în astfel de cazuri, atrag atenția asupra faptului că cei 30 au fost arestați în ape internaționale, ceea ce face Rusia vinovată de încălcarea Convenției internaționale asupra dreptului mării. Dar faptul că justiția este de partea echipajului Arctic 30 s-ar putea să nu fie de ajuns pentru redobândirea libertății lor. Soarta celor 30 de e activiști și jurnaliști ar putea fi în curând pecetluită, dacă Rusia nu va primi un mesaj clar din partea comunității internaționale privind implicațiile acestui scandal și hotărârea de a îi salva pe cei 30.

Avaaz reprezintă, prin numeroșii săi membri, o voce puternică în multe dintre aceste comunități. Doar în Brazilia avem 5 milioane de membri! Dacă ne vom uni forțele acum și vom strânge un milion de semnături pentru salvarea echipajului Arctic 30, Brazilia, Africa de Sud, India și UE vor crește presiunea asupra Rusiei. Semnează acum și trimite vestea mai departe! Împreună îi putem salva:

http://www.avaaz.org/ro/free_the_arctic_30_loc/?hash

Echipa Arctic 30 a avut curajul să dea piept cu industria petrolieră într-una dintre ultimele zone sălbatice din lume. Acum, membrii săi sunt reduși la tăcere și intimidați de industria petrolieră pentru gestul lor curajos. Comunitatea noastră a sprijinit de-a lungul timpului activiști curajoși din toată lumea. 30 dintre ei au acum nevoie urgentă de ajutorul nostru. Haideți să îi eliberăm!

Cu speranță și determinare,
Jamie, Alex, Emma, Lisa, Ricken, Marie, Julien, Diego și restul echipei Avaaz


MAI MULTE INFORMAȚII

Militanţii Greenpeace implicaţi într-o acţiune în Oceanul Arctic, inculpaţi pentru piraterie (România TV, în română)
http://www.romaniatv.net/militantii-greenpeace-implicati-intr-o-actiune-in-oceanul-arctic-inculpati-pentru-piraterie_101091.html

Merkel îi cere lui Putin o rezolvare în cazul activiştilor Greenepeace arestaţi în Rusia (Agerpres, în română)
http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/230617-Merkel-ii-cere-lui-Putin-o-rezolvare-in-cazul-activistilor-Greenepeace-arestati-in-Rusia.html

„Condiţii inumane” pentru activiştii Greenpeace arestaţi în Rusia (Adevărul, în română)
http://adevarul.ro/international/rusia/conditii-inumanepentru-membrii-greenpeace-arestati-rusia-1_525343efc7b855ff56101748/index.html

Rusia acuză echipajul Greenpeace de ”piraterie” în Arctic (BBC, în engleză)
http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-24222392

Olanda dă în judecată Rusia pentru a elibera echipajul de 'pirați' Greenpeace (France24, în engleză)
http://www.france24.com/en/20131004-netherlands-russia-greenpeace-oil-arctic-piracy-justice

Ce ne spune felul în care Rusia îi tratează pe activiștii Greenpeace despre planurile sale pentru Oceanul Arctic (The Atlantic, în engleză)
http://www.theatlantic.com/international/archive/2013/10/what-russia-s-treatment-of-greenpeace-activists-reveals-about-its-arctic-policy/280352/

Analiză juridică - realizată de Stefan Kirchner, prof.dr.în Drept Internațional (în engleză)
http://fr.scribd.com/doc/173374193/Comment-on-the-institution-of-arbitration-proceedings-between-the-Kingdom-of-the-Netherlands-and-the-Russian-Federation-concerning-the-case-of-the-shi

Ghiața neagră: criza permanentă a scurgerilor de petrol din Rusia (Report, Greenpeace, în engleză)
http://www.greenpeace.org/international/en/campaigns/climate-change/arctic-impacts/The-dangers-of-Arctic-oil/Black-ice--Russian-oil-spill-disaster/



Trucuri in bucatarie

Horoscopul Persan al Iubirii


Primavara


Farvardin: 21 martie - 20 aprilie

Trasaturi: focos, egocentric, principial
Versurile tale de iubire: „Beat de extazul dragostei
nu mai pot sesiza diferenta,
dintre betie si bautura,
dintre indragostit si Iubire.” – Rumi


Ordibehesht: 21 aprilie - 21 mai

Trasaturi: stabil, pasional, iubitor
Versurile tale de iubire: "Orbit de vocea dorintei
Nu esti constient ca Preaiubitul
Traieste in adancul inimii tale.
Opreste galagia
Si vei auzi vocea Lui
In tacere." – Rumi
***

Khordad: 22 mai - 23 iunie

Trasaturi: schimbator, maleabil, prietenos
Versurile tale de iubire: "Prin iubire, lucrurile amare par dulci, prin iubire bucatile de cupru sunt transformate in aur.
Prin iubire, spinii devin trandafiri, prin iubire otetul se transforma in dulce vin.
Prin iubire, focul arzator este lumina placuta." - Rumi

Vara


Tir: 24 iunie - 22 iulie

Trasaturi: iubitor, pasnic, intelept
Versurile tale de iubire: "Cu tine, dragostea mea, insusi iadul a fost rai.
Cu tine o inchisoare ar fi o gradina de trandafiri.
Cu tine, iadul ar fi un palat de incantari.
Fara tine, crinii si trandafirii ar fi ca niste flacari de foc."
- Rumi
***

Mordad: 23 iulie - 22 august

Trasaturi: vesel, optimist, curajos
Versurile tale de iubire: „Ei, cei ce s-au predat Iubirii,
Sunt cei alesi!
Devenind astfel particule de lumina,
ei sunt acum stralucitorul Soare!” - Rumi

Shahrivar: 23 august - 22 septembrie

Trasaturi: romanutic, iubitor, cuminte
Versurile tale de iubire: „Atat lumina cat si umbra sunt dansul Iubirii,
Iubirea nu are cauza;
Este iubirea astrala a secretelor lui Dumnezeu.
Iubitul si iubirea sunt inseparabili si atemporali”.
Rumi – Sensul iubirii

Toamna

Mehr: 23 Septembrie - 23 Octombrie

Trasaturi: romantic, sensibil, ambitios
Citat despre iubire, de Rumi: "Creaturile sunt puse in miscare de catre Iubire, Iubirea de catre Eternitatea cea fara de-nceput; dupa cum vantul danseaza gratie sferelor ceresti, iar copacii gratie vantului."


Aban: 24 octombrie - 21 noiembrie

Trasaturi: misterios, inteligent, bine-voitor
Versurile tale de iubire: „Din clipa cand am auzit prima poveste de dragoste,
Am inceput sa te caut, fara sa stiu
Cat de orb eram.
Iubitii nu se intalnesc in final undeva,
Ei sunt unul in celalalt mereu.”
***

Azar: 22 noiembrie – 21 decembrie

Trasaturi: determinat, fermecator, ordonat
Versurile tale de iubire: „Ceea ce ti se cere nu este sa cauti iubirea, ci doar sa cauti si sa gasesti toate barierele din tine insuti pe care le-ai ridicat impotriva iubirii”.

Iarna

Dey: 22 decembrie – 19 ianuarie

Trasaturi: Indraznet, profund, carismatic
Versurile tale de iubire: „Raspunde fiecarei chemari
Care iti exalta spiritul”. - Rumi


Bahman: 20 ianuarie – 18 februarie

Trasaturi: curajos, pasional, creativ
Citat de iubire de Rumi: „Cuvintele de ramas bun sunt doar pentru aceia care iubesc cu ochii lor. Pentru ca, pentru aceia care iubesc cu sufletul, nu exista ideea de separare” - Rumi


Esfand: 19 februarie - 20 martie

Trasaturi: visator, intelept, dragastos.
Citat de iubire din Rumi: „Felul in care faci dragoste este felul in care Dumnezeu va fi cu tine.” - Rumi